Centura neagră

By Florin C. Budeanu|iunie 20, 2016|Despre...|0 comments

IMG_5417În ziua de 18 iunie 2016 s-a desfășurat examenul de grad în cadrul F.O.I.K.R. La acesta și-a susținut examenul de centură neagră 1 dan primul dintre elevii mei care a reușit să ajungă până la acest nivel. Este vorba despre Rusu Rada Teodora. Sentimentele și emoțiile trăite alături de elevul meu la acest examen sunt extraordinare și doresc să le retrăiesc cu fiecare dintre ceilalți elevi când le va veni timpul. Sentimentul de împlinire avut de mine ca și instructor la examenul de shodan susținut de elevul meu, după ani în care i-am îndrumat pașii, îmi umple sufletul.

Cromatic vorbind, culoarea neagră absoarbe toate culorile. Prin urmare, în mod tradițional aceasta este considerată un simbol al înțelepciunii. Deci printr-o simpla analogie am putea spune ca cel care a obținut centura neagră a făcut primul pas spre dobândirea înțelepciunii. Drumul până la centura neagră este un drum lung și greu, încărcat cu tot felul de suișuri și coborâșuri care „biciuiesc” atât corpul cât și spiritul practicantului, șlefuindu-l pe acesta și pregătindu-l pentru acest prim pas către înțelepciune.

Nu trebuie să fii tentat să treci cât mai rapid prin toate gradele. Fiecare centură își are timpul ei. Cel mai mare dușman al unui karateka este orgoliul. Cele mai importante virtuți ale unui karateka sunt voința, disciplina și răbdarea. Una este SĂ FI o centură neagră și alta este să porți o centură neagră la brâu. Din păcate sunt mulți practicanți care doar poartă o centură neagră la brâu.

Cei care deja au obținut acest grad nu au dreptul să se oprească, crezând că atingând acest prag au realizat totul în artele martiale. Acesta este de fapt începutul adevărat al „caii” – DO, până acum practicantul însușindu-și doar partea pregătitoare care a pus bazele necesare pentru a porni pe acest drum.

Centura neagră este nivelul la care ești responsabil de tot ce se întâmplă atât la antrenamente și competiții, cât și în viață. De aceea trebuie să depui eforturi pentru a crește, a progresa fără ca cineva sau ceva să te „împingă” de la spate. Este nivelul la care trebuie să îți stabilești și alte obiective pe lângă cele de perfecționare a procedeelor tehnice, a pozițiilor etc, și anume cele de armonizare cu ceilalți oameni și cu natura însăși, precum și câștigarea „conflictelor” în alt plan – cel spiritual.

Felicitări Rusu Rada Teodora!

Osu!

Share this Post:

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>
*
*