Primul an este critic! Majoritatea celor care renunță la practica karate-ului o fac în primele 2 luni de când încep antrenamentele, al doilea prag psihologic fiind după primele 6 luni și obținerea primului grad. Dacă reușesc să treacă de primul an de practică, 90 % vor rămâne în dojo până la gradul de 1 kyu, cel puțin.
Iată câteva lucruri pe care practicantul, mai ales copiii, le dezvoltă la nivel psihologic odată cu începerea antrenamentelor de karate:
1. Realizeaza ca este “singur” la antrenament
Majoritatea copiilor încep antrenamentele de la varsta de 6-8 ani. Pentru multi dintre ei este primul sport practicat, iar impactul față de ce sunt obișnuiți “acasă ” este destul de mare. Copiii află, in primul rând, că sunt “singuri” la antrenament. Aceștia nu mai au suportul părinților atunci când obosesc sau când trebuie să facă un exercițiu mai greu.
Își dau seama că, pentru a reuși, trebuie să înceapă să se descurce singuri, chiar dacă asta înseamnă să învețe să facă singuri șpagatul sau să mai facă 5 genuflexiuni in plus. Acest lucru se întâmplă de obicei în prima luna de antrenament, apoi copiii se obisnuiesc cu ideea că trebuie să se descurce singuri, fără a mai fi împinși de la spate sau motivați de părinți, iar progresele sunt din ce in ce mai mari.
2. Înțelege că depinde numai de el să aibă “succes”.
Prin “succes” ne referim, la fel ca mai sus, la obiective simple, ca executarea unei tehnici sau a unui exercițiu. Când înveți că depinzi numai de tine, și nu te mai pot ajuta părinții la antrenament, înțelegi că succesul tău la antrenament depinde de “calitatea” efortului pe care il depui. Pot părea lucruri complicate însă, la nivel subconștient, asta se întâmplă.
Copiii învăță că atunci când depun un efort mai mare au rezultate mai bune, care sunt recompensate mereu de antrenor, fie si numai la nivel verbal. In plus, copiii sunt mereu în concurență unii cu ceilalti, iar atunci când le iese un exercițiu bine și sunt laudati de antrenor, este deja o victorie foarte mare.
Această lecție se translatează mai tarziu și la vârste mai mari. Odata ce incep să mearga la competiții, in jurul varstei de 9-10 ani, copiii incep să evolueze și mai mult.
3. Cât muncesti, atat obții !
Este principiul de bază atunci când copilul face pasul spre grupa de performanță, începe să se antreneze și să participe la competiții. Cât efort depui la antrenamente și cât de des de antrenezi, o să dicteze nivelul performanțelor din concursuri.
Una dintre cele mai mari capcane in viață este să crezi că ceva ți se cuvine. Doar pentru că ai anumite calități nu înseamnă că trebuie neaparat să câștigi o medalie. Volumul de muncă dictează culoarea medaliei !
4. Evoluția sub presiune.
Acesta este cel mai greu lucru, însă nu doar la KARATE, ci si in viață. Concursurile te pregatesc pentru viața de zi cu zi. Participarea la concursuri înseamnă pregătirea concentrată pentru o perioadă mai mare de timp, iar apoi trebuie să obții rezultate bune, sub presiune, in ziua concursului. E la fel ca la Examenul național de evaluare, ca la Bacalaureat sau ca in sesiunile de la facultate. Și acolo înveți o perioadă lunga de timp iar in ziua examenului trebuie să treci peste emoții si să ai rezultate bune.
KARATE te învață să faci asta și am avut de-a lungul timpului copii care au evoluat de la frică și anxietate de concursuri la siguranță și performanțe excelente. Totul se întâmplă însă în timp iar aceasta ultima etapă psihologică nu poate fi atinsă decât prin parcurgerea celorlalte 3 de mai sus.
Așadar, dacă doriți să aveți un copil pregătit nu doar din punct de vedere fizic, ci si psihic pentru incercarile vieții, dați-l la un sport care să inglobeze toate aceste aspecte in antrenament, iar noi nu vedem alternativa mai buna decat Artele Martiale!
Osu!