Maestru – Ucenic

By Florin C. Budeanu|august 23, 2016|Despre...|0 comments

ucenic maestruCred ca e adevărat: Ucenicul își alege Maestrul și nu invers! Ucenicul alege Maestrul, iar Maestrul acceptă Ucenicul.

”Maestrul: – Stai la poarta mea și bate cu un băț piatra aia!

Ucenicul: – Până când?

Maestrul: Nu există timp…”

Prin astfel de metode Maestrul îi testează trăinicia hotărârii de a urma Calea. Dacă hotărârea Ucenicului este slabă, Maestrul nu are ce face cu el. Maestrul nu îi testează slugărnicia față de el, ci pur și simplu hotărârea de a urma Calea. Iar acceptarea Ucenicului după testul preliminar este acceptarea Maestrului de a se dedica Căii de a aduce Ucenicul la stadiul de Măiestrie.

Calea este grea, tăioasă și specifică fiecărui Ucenic. O sarcină grea pentru Maestru. Dar dacă nu ar fi acceptat s-ar fi închis într-un egoism enorm: ”Eu sunt Maestru și sunt sclavul Măiestriei mele! Am dobândit-o și mă închid în ea!” Tocmai această dorință de a păstra Măiestria duce la pierderea ei. Firesc este să accepte un ucenic sau mai mulți… după putere. Testul la care a fost supus Ucenicul este oarecum asigurarea că nu se vor pierde amândoi.

Și începe drumul către Măiestrie… Drumul poate fi mai greu sau mai ușor, mai lung sau mai scurt. Dar nicidecum misiunea nu se abandonează! Oricâte căderi sunt! Niciunul nu îl învinovățește pe celălalt pentru căderi, ci fiecare se învinovățește pe sine. Dacă Maestrul îl învinovățește pe Ucenic, atunci este un fals Maestru și se află în mândrie și înșelare chiar el. Dacă Ucenicul îl învinovățește pe Maestru, atunci a fost deschisă altă Cale decât cea care duce la Măiestrie. Și unul și celălalt se smintesc: falsul Maestru îi reproșează Ucenicului tot efortul, toate sentimentele, toată energia depusă cu el, iar Ucenicul îi reproșează Maestrului că este chinuit, că îi suportă toate toanele, că este exploatat, că nu cunoaște Calea, că este un tiran. Astfel, chiar dacă cei doi rămân împreună, totul va fi nefiresc. Maestrul nu se va simți Maestru fără puterea exercitată asupra Ucenicului, iar Ucenicul nu-și va putea depăși condiția și va rămâne un supus cârtitor dependent de ceea ce nu-i place și găsește în această relație. Ceea ce la început părea un efort comun pentru propășirea interioară a amândurora s-a transformat într-o relație de putere pervertită în ambele sensuri. Trăiesc amândoi dar se urăsc, trăiesc amândoi dar se vânează reciproc, trăiesc amândoi dar depind unul de altul într-un mod scârbos. Cu cât sunt mai inteligenți cu atât sunt mai mândri, cu cât sunt mai mândri cu atât sunt mai vigilenți unul față de altul, vigilență opusă celei care trebuiau să o practice: cea interioară. Și iată-i pe amândoi mergând pe alt drum decât cel firesc.

Însă lumea care îi privește nu trebuie sa afle despre cum este relația lor astfel că amândoi devin fățarnici și falși. Altfel, relația lor ar fi distrusă. Și astfel se unesc și își apără relația, devenind ”Maeștri” ai acestei stări: falsitatea bazată pe un exterior aparent și declarativ. Se chinuiesc reciproc, consumându-și viețile, fiind dependenți unul de celălalt, când firesc era sa se întâmple Măiestria Ucenicului și Propășirea Maestrului.

Sămânța pusă în pământ se sacrifică și știe că o să dispară (Maestru), dar apare un alt copac roditor (Ucenicul).

Osu!

Share this Post:

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>
*
*