Isshin Ryu Karate Do – un stil autentic și recunoscut, nu ”un mit”

By Florin C. Budeanu|decembrie 28, 2019|Despre...|0 comments

Tatsuo Shimabuku s-a născut pe 19 septembrie 1908, în satul Kiyan de pe insula Okinawa. Tatăl său era fermier și deținea o măcelărie în sat, în timp ce mama lui se ocupa de creșterea celor zece copii.

Primul nume al lui Shimabuku a fost Shinkichi, dar frații săi i-au dat porecla „Tatsuo”, însemnând ”băiat de dragon”. Shimabuku având un corp mic și fragil a fost ținta hărțuirilor și tachinărilor fraților săi. De fiecare dată când îl hărțuiau el riposta, de cele mai multe ori fără succes. Deși era fragil, l-au tachinat și au spus că are hotărârea unui dragon, așa că l-au numit „Tatsuo” – ”băiat de dragon”.

În cele din urmă, Shimabuku s-a săturat să fie hărțuit și i-a spus tatălui său despre situație. În loc să-i admonesteze pe fiii săi, tatăl lui Shimabuku i-a spus să meargă în orașul Naha, capitala Okinawei, și să învețe karate pentru a se putea apăra. La început, Tatsuo s-a simțit abătut și neputincios, dar a devenit curând hotărât să le arate tuturor că nu va fi întotdeauna fără apărare.

Unchiul lui Shimabuku, Irshu Matsumora, era un instructor al stilului de karate Shuri-Te și locuia în localitatea Shuri, la aproximativ 10 km de casa unde locuia Shimabuku. La vârsta de șase ani, Tatsuo a parcurs cei 10 km pentru a cere lecții de karate de la unchiul său. Când s-a apropiat prima dată de el, Matsumora l-a scuipat și l-a alungat. A doua zi, Shimabuku s-a întors să încerce din nou, dar de data aceasta unchiul său a aruncat o găleată de lături pe el. Tatsuo nu a fost niciodată o persoană care să renunțe, așa că se întorcea în fiecare zi să ceară lecții, mergând 10 km până la unchiul său doar pentru a fi alungat. Această situație a continuat aproape 2 ani.

Într-o zi din anul 1916, o furtună severă a lovit insula. Prin ploaia torențială, Tatsuo și-a făcut pelerinajul zilnic la dojo-ul unchiului său. Când a ajuns la școala unchiului său în timpul furtunii, Irshu a crezut că trebuie să fie cu siguranță nebun. Matsumora l-a întrebat pe tânărul Shimabuku de ce și-ar risca viața pe asemenea vreme doar pentru a studia karate-ul. Tatsuo a început să-și descrie situația de acasă și când a terminat unchiul său a spus că da, acum putea învăța karate. Ucenicia lui Shimabuku în karate a fost oarecum neobișnuită de standardele de astăzi. I s-a cerut să facă slujbe de întreținere și curățenie în jurul dojo-ului iar să învețe și să înțeleagă orice cunoștință de karate să o facă în timpul liber. În acest fel, Tatsuo Shimabuku a studiat karate-ul Shuri-Te timp de aproape patru ani.

La vârsta de 12 ani, Shimabuku l-a întâlnit pe Gajoku Chioyu, un alt unchi de-al său și un instructor al sistemului Shobayashi al karate-ului Shorin-Ryu. După ceva muncă de convingere, i s-a permis să se antreneze formal sub sensei Chioyu. Prin unchiul Chioyu, Tatsuo l-a cunoscut pe faimosul maestru Shorin-Ryu, Chotoku Kiyan. Maestrul Kiyan, renumit în întreaga Okinawa, a trăit și a predat în localitatea Kadena. Shimabuku parcurgea 16 km în fiecare zi spre și dinspre Kadena pentru a studia Shorin-Ryu. A studiat sub maestrul Kiyan timp de aproximativ 2 ani și în cele din urmă a devenit studentul său de frunte. Kiyan l-a învățat pe Shimabuku kata-suri pe care le-a încorporat ulterior în propriul său sistem de karate. În aceeași perioadă de timp, Shimabuku a acceptat cu ușurință porecla de Tatsuo. Dându-și seama că, deși numele a fost dat inițial în glumă, a descris aspirațiile pe care le dezvoltase față de karate, și anume să dezvolte puterea legendarului Dragon Okinawaian.

După ce a dobândit o competență în Shorin-Ryu, Shimabuku a călătorit la Naha pentru a-l găsi pe fondatorul Goju-Ryu, maestrul Chojun Miyagi. Goju-Ryu este un stil dur de karate Okinawaian care folosește forța, tehnici puternice și metode speciale de respirație. Tatsuo a studiat Goju-Ryu sub maestrul Miyagi până în jurul anului 1925, când Miyagi s-a mutat în China, apoi în Japonia.

Când maestrul Miyagi s-a mutat, Shimabuku a rămas fără instructor, așa că l-a căutat pe cel mai cunoscut luptător de pe insulă, Choki Motobu. Motobu nu a propagat niciodată o școală proprie, deși era un maestru al filialei Kobayashi din Shorin-Ryu. Rareori a învățat pe alții arta lui, dar a permis celorlalți să-l urmărească în timp ce se antrena. Când Tatsuo a ajuns la casa lui Motobu și a cerut lecții, Motobu a observat dimensiunile mici ale acestuia și i-a spus să exerseze alergarea în locul karate-ului. Shimabuku s-a întors la Motobu acasă de multe ori, urmărind-ul și încercând să imite mișcările lui. În cele din urmă, Motobu l-a invitat pe Tatsuo și a început să-l învețe fundamentele luptei, modul Motobu.

Sub îndrumarea lui Motobu au devenit recunoscute realizările lui Shimabuku în karate. În 1930, la un mare festival de arte marțiale din localitatea Fatima, Tatsuo i-a uimit pe maeștrii de karate prezenți cu o execuție impecabilă a Chinto Kata. În descrierea acestui eveniment, Shimabuku a spus: „Trebuia să stau la masă cu marii maeștrii, dar eram doar un băiat de fermă și am avut resentimente pentru acest lucru. Am ales să las acțiunile mele să vorbească pentru mine.” Ulterior a fost acceptat ca un adevărat practicant de Arte Marțiale. Acest eveniment ne învață să nu-i judecăm pe ceilalți după felul în care arată, ci după abilitățile lor.

După ce a câștigat recunoașterea la Fatima, Shimabuku a studiat apoi Kobudo (calea armelor). Deși karate este în primul rând o Artă Marțială cu mâinile goale (karate înseamnă literalmente „mâini goale”), Tatsuo a considerat că un sistem de Arte Marțiale fără arme era incomplet.

Shimabuku a studiat sistemele de arme ale doi maeștri din Okinawa: Taira Shinken și Yabiku Moden, între 1920 și 1960. De la maestrul Shinken, a studiat tehnicile Bo și Sai. De la Maestrul Moden a dobândit cunoștințe despre Bo, Sai și Tee-fa (cunoscut și sub numele de Tonfa).

Când al doilea război mondial a lovit insula Okinawa, Tatsuo Shimabuku era la apogeul său. El a fost considerat unul dintre principalii practicanți de Arte Marțiale ai insulei, atât de Shorin-Ryu cât și de Goju-Ryu. În ciuda recunoașterii sale în Artele Marțiale, karate-ul nu era o afacere și Shimabuku a cultivat trestia de zahăr pentru a-și intreține familia. Pe lângă agricultură, el deținea și propria sa afacere, o mică firmă de fabricare a betonului.

La debutul războiului, fabrica sa de beton a fost distrusă și Shimabuku a dat faliment. El a fost apoi obligat să fugă pentru a scăpa de recrutare în armata japoneză. Majoritatea oamenilor care au trăit în Okinawa au simțit că războiul a fost practic un conflict japonez și nu au dorit să facă parte din el. Tatsuo și-a părăsit casa și familia și a scăpat în mediul rural din Okinawa, unde a lucrat ca fermier și a practicat în continuare karate. Pe măsură ce nevoia de soldați japonezi a crescut, presiunea asupra poporului Okinawaian pentru a se alătura războiului s-a intensificat.

Când oficialii japonezi au aflat despre Shimabuku și abilitățile lui în karate, au început o cercetare amănunțită a insulei pentru a-l găsi. Încă o dată, Tatsuo a fost nevoit să fugă, de data aceasta în Miyazaki – Japonia, unde a continuat să lucreze ca fermier și să practice karate. Shimabuku a evitat contactul cu armata japoneză aproape jumătate din perioada războiului. Pe măsură ce timpul trecea iar războiul nu se sfârșise, Tatsuo a început să obosească să se mai ascundă. Printr-o serie de mesaje, Shimabuku a contactat conducerea militară japoneză și a încheiat o înțelegere cu ei. El a fost de acord să învețe un grup restrâns de oficiali militari karate dacă îi vor păstra secretul identității. În acest fel, Tatsuo Shimabuku a supraviețuit celui mai îndelungat război al secolului XX.

Când războiul s-a încheiat, Shimabuku s-a întors în Okinawa, și și-a găsit patria devastată. Afacerile sale au fost distruse, iar bombardamentele americane l-au ucis pe tatăl său. El și-a mutat soția și familia în localitatea Chun și a început să cultive pământul. În următorii câțiva ani, Shimabuku a practicat karate doar pentru el. Deși nu a predat în această perioadă, a câștigat reputația de a fi unul dintre principalii practicanți de Arte Marțiale ai insulei, atât de Shorin-Ryu, cât și de Goju-Ryu. La un festival de Arte Marțiale din localitatea Kiyan ce a avut loc în anul 1952, Shimabuku a făcut o demonstrație de karate, executând Sanchin Kata. Primarul localității a fost atât de impresionat de puterea și stabilitatea maestrului Shimabuku încât l-a numit pe acesta Sunnu-Su, ceea ce înseamnă ”om puternic din piatră”. Inspirația acestui nume a venit de la o piatră din ocean aflată în apropiere de orașul Shiyoya din Okinawa. Conform legendei, această piatră a fost amplasată acolo pentru a proteja orașul de furtuni și se spune că era de neclintit. Primarul a remarcat că Shimabuku avea aceeași putere când a executat Sanchin.

La începutul anilor 1950, maestrul Shimabuku a început să învețe un grup mic de studenți la casa sa din localitatea Chun. În timp ce îi învăța pe acești oameni, a început să-și dea seama că există probleme grave în sistemele pe care le preda. Goju-Ryu era un stil foarte puternic, dar îi lipsea viteza. Shorin-Ryu era mai rapid și mai fluid, dar nu avea putere. Shimabuku a considerat că dacă se combină aceste stiluri, se putea obține un sistem nou și mai bun. El a observat, de asemenea, că ambele stiluri foloseau tehnici care nu erau practice în luptă, cum ar fi poziții joase, exagerate, loviturile de pumn executate prin răsucire și lovituri înalte de picior, fanteziste. A început să experimenteze tehnici noi, care ar fi practice într-o situație reală de luptă. El a eliminat mișcările inutile și a folosit armurarea corpului pentru a determina care tehnici erau cele mai eficiente.

Shimabuku a considerat, de asemenea, că a venit timpul pentru un sistem standard de karate, unul care să combine cele mai bune elemente din toate stilurile. El a văzut că se dezvoltă diferențe și apar conflicte între diferitele stiluri și spera că un astfel de sistem va uni lumea karate-ului și va influența creșterea acestuia în ansamblu. Din respect, Shimabuku s-a consultat cu maeștrii batrâni ai insulei și cu șefii școlilor de karate de frunte. La început a existat o acceptare generală a ideii lui Shimabuku. Ei au fost de acord că un sistem unificat ar fi foarte benefic karate-ului. Mai târziu, însă, au început să aibă îndoieli și mulți dintre maeștri se temeau că își vor pierde statutul dacă toate stilurile ar fi contopite. Pe măsură ce timpul a trecut, ideea a întâmpinat o rezistență substanțială.

Înțelegând că conceptul său de sistem unificat nu va fi pus niciodată în aplicare, Shimabuku a revenit la ideea sa inițială de a combina Shorin-Ryu și Goju-Ryu. El a reflectat asupra multor lucruri pe care instructorii săi l-au învățat în anii săi lungi de studiu. De la Chotoku Kiyan, Shimabuku a luat cinci din kata-surile sistemului Shorin-Ryu, le-a finisat și le-a eliminat punctele slabe. De la Choki Motobu a adoptat multe tehnici de luptă liberă. Din Goju-Ryu, de la Chojun Miyagi, a luat Seiuchin Kata precum și Sanchin Kata, baza karate-ului Okinawaian. La acestea a adăugat propriul său kata, Sunsu Kata, și kata-surile de arme ale maeștrilor Shinken și Moden. Astfel s-a născut un nou sistem.

În multe privințe, noul sistem creat de Shimabuku a fost drastic diferit de orice alt stil de karate Okinawaian. El a încorporat în acest sistem loviturile de pumn-vertical, poziții cât mai naturale, scurte, lovituri joase de picior și tehnici îmbunătățite de blocare. Inițial, mulți dintre maeștrii din Okinawa s-au simțit ofensați de noul stil al lui Shimabuku. Au spus că se desprinde de tradiție și l-au numit renegat. În cele din urmă, noul sistem a fost acceptat, unele dintre tehnici fiind chiar adoptate de alte stiluri.

Shimabuku a început să predea această formă sintetizată de karate pe câmpul de lângă casa sa din localitatea Chun. În timp ce el dezvoltase baza sistemului său, încă nu dăduse un nume noului stil. Într-o zi, Tatsuo a avut un vis despre Mizu-Gami, zeița apei, care urma să devină simbolul Isshin-Ryu. În timp ce povestea acest vis elevilor săi, unul dintre aceștia, Eiko Kaneshi, a spus: „Maestre, ne înveți să ne perfecționăm caracterul și să ne unim inimile și mințile prin practica karate-ului. Pentru aceste lucruri ar trebui să numești acest sistem Isshin-Ryu – Calea Inimii.” Shimabuku a fost de acord și a numit Isshin-Ryu noul său sistem.

Pe 15 ianuarie 1954, a avut loc o ședință a Okinawa Japan Karate-Do League, maeștrii de karate din Okinawa prezidând reuniunea. Scopul întâlnirii a fost de a decide dacă noul sistem de karate, fondat de Tatsuo Shimabuku, ar trebui admis în ligă. La încheierea întâlnirii, s-a convenit că acest nou stil, cunoscut sub numele de Isshin-Ryu Karate-Do, este un stil legitim al karate-ului Okinawaian și că Tatsuo Shimabuku, fondatorul său, este recunoscut cu al 10-lea Dan în Isshin -Ryu.

Primul dojo Isshin-Ryu al maestrului Shimabuku a fost acel câmp de lângă casa sa din localitatea Chun. La sfârșitul anului 1956, a deschis primul său dojo comercial în orașul Agena. Acesta consta dintr-un dojo exterior și un dojo interior. Atașată la dojo-ul interior era casa maestrului. Shimabuku a stabilit un precedent în școlile de karate din Okinawa, acceptând un număr mic de non-asiatici ca elevi. Majoritatea acestor elevi erau militari americani staționați la bazele militare din Okinawa. Unii dintre aceștia, după lungi perioade de studiu, au ajuns la centura neagră. Maestrul a selectat 4 dintre acești americani, Harold Long, Harold Mitchum, Steve Armstrong și Don Nagle pentru a fi reprezentanții în America ai Isshin-Ryu Karate-Do.

În 1960, Shimabuku a deschis un al doilea dojo în localitatea Kim-Son, lângă Camp Hansen, o bază marină americană aflată la aproximativ 24 km nord de Agena. Acest dojo s-a dezvoltat mult și 4 ani mai târziu a fost mutat direct pe bază. Mulți dintre pușcașii marini pe care maestrul Shimabuku i-a învățat s-au întors în America și au început să predea ei înșiși Isshin-Ryu. Aceste dojo-uri au ajutat să facă din Isshin-Ryu stilul popular care a devenit astăzi.

Maestrul Shimabuku a venit în Statele Unite pentru prima dată în 1964, pentru a-l vedea pe James Morobito. Shimabuku a petrecut aproximativ 3 luni în zona Pittsburgh – Pennsylvania, predând sistemul Isshin-Ryu. În 1966, Shimabuku a călătorit din nou în SUA. El aflase că Isshin-Ryu nu a fost predat în America așa cum și-a propus. A vizitat mai multe dojo-uri din SUA printre care a lui Harry Acklin în Ohio, a lui Harold Long în Tennessee, a lui Don Nagle în New Jersey și a lui Steve Armstrong în Tacoma – Washington. În timp ce se afla la Washington, Armstrong l-a filmat pe maestrul Shimabuku în timp ce executa kata-surile și tehnicile de apărare. La trecerea în revistă a filmului, maestrul a spus: „Bine, acum americanii pot învăța bine Isshin-Ryu Karate-Do”. De atunci Isshin-Ryu Karate-Do s-a răspândit nu numai în toată America, dar și prin lume.

Pe 30 mai 1975, la 22:45, maestrul Tatsuo Shimabuku a murit. El a trăit și și-a văzut visul împlinit, Isshin-Ryu Karate-Do să devină dintr-un stil renegat într-un sistem de Arte Marțiale de renume mondial.

Osu!

PS: după un text scris de  Donald Bohan – 7 dan Isshin-Ryu Karate-Do

Share this Post:

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată.

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>
*
*